De toamnă și iubire

Chinuită de soare,
Arsă și chircită,
Toamna ruginită stăruie in noi
Hai întinde mâna și oprește zborul ultimului nor,
Și țuguie gura
Să-ți strivesc de buze
Coaja cea încinsă a bătrânului castan,
Nu pleca departe,
Ci rămâi cu mine
În această toamnă dintre noii ani!
Și-ți voi spune vorbe , molcome și calde,
Patul îți voi așterne in prag de zori,
Tu,întinde brațul și aprinde bruma
Și te îmbracă in galbenul de ploi.
Ud până la oase
Tremurând , desculț, eu te voi încinge
Și
Te voi cuprinde , oră după oră
Până la apus.
Tu rămâi cu mine,
Nu pleca departe
În această toamnă dintre ani
Zilele plăpânde,nopțile buimace,
N-or să îmi ajungă
Pentru tot ce-ți dau,
Pentru tot ce-mi dai!

Timișoara, Bulevardul 3 August, Noiembrie

10 comentarii

  1. Avatarul lui Necunoscut

    Pentru a scrie poezii ai nevoie de mult curaj,de multă iubire și multă ură, de ascultători și ai lor îndrumători, e nevoie să îi ai pe toți lângă tine ori pe niciunul, să simți ceva ca mai apoi să o transformi în cu totul altceva, e nevoie să existe ca să trăim alături de ea.
    Multumesc pentru poezia din aproape fiecare zi!!!
    Apreciez💝

    Apreciază

    Răspunde

  2. Avatarul lui Necunoscut

    Absolut superb! ❤️ Când vine vorba despre poezie, acesta trebuie sa rezoneze cu cititorul ( sau cititorul cu ea), trebuie sa vorbească pe frecventa sufletului său pentru a înflori în conștiința acestuia… Poezia de față ma privește în ochi și îmi atinge inima.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu