De fiecare dată când o privesc pe femeia pește
Cum își croiește drumuri castele de nisip
Cum înaintează câte un pic
Cu fiecare maree
Cum strivite îi sunt buzele de povara sărutului în dimineață
Îl întreb pe Dumnezeul ei care stă ascuns în năvoade și ceață
De ce i-a dat atâtea culori
soare de aur roșu aprins curcubee și nori
Mâini care cântă cu glas de ciocârlii cinteze și privighetori
Inimi lăuze cu vene de muze
Ochi verzi de pădure cu mure
Trupuri de iele împletite cu vise
Ce rămân pe pânzele albe ale vieții transcrise
Iubiți urmele femeii pește
Vă înseamnă cu mâna în adâncul vostru privește!