Poveste despre doi oameni

Vă scriu o poveste despre doi oameni care s-au urcat într-un tren,
În trenul care avea o singură linie cu nume de vulcan,cu portocali înfloriți,
Cu lămâi galbeni și grași,
Atât de grași și rămași în urma soarelui,
Ploaia măruntă de mai îi măcina
De guturai,
Aplecate stăteau lămâile și portocalele suflându-și nasurile pistruiate,
Buzele mele rujate și arse de sărutările tale,
Marea strecurată în trupul tău,
În trupul meu
Ca și cum ar purta corăbii
Încărcate cu animale exotice și furate,
Doar stingher întors în zborul spre cer
Câte un pescăruș ciugulea puțin,din inima mea,din carnea ta
Îmbrățișată într-un actis caritatis,
Actus fidei,
Și ochii noștri văd că ei s-au crezut zei
Și ei s-au topit
S-au pietrificat în purul păcat
Și peste ani
Iubirea lor a învins,
Iubirea mea mirată te-a cuprins
Într-un vis,într-o frază nespusă,neîntrebată, netulburată.
Hei, tu, fată nemaiumblată și umblată, cărată unde te-ai dus?
Se deschid trandafirii în roșu aprins
De sânge
Pesemne primăvara se stinge
În curând!

Napoli 08.05.2022

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s