Poezie despre casa mea


Astăzi îmi împodobesc casa
Cu chipuri de oameni buni și frumoși
Mi-i aștern pe perete, cu susul în jos,
Ca din ei să coboare inimile lor roz,
Mov,
Violet,
Galbene,
Portocalii,
Roșii,
Albastre,
Verzi,
Gri,
Poezii, ale vieții.
Să știi dragul meu
Că noi doi avem cea mai mare comoară din lume
Și nu e de vânzare,
Casa noastră împodobită
Cu chipuri de oameni buni și frumoși din întreg universul
Casa noastră cu inimi ce glăsuiesc iubire
Ce trăiesc!
O vor păstra-o copiii noștri,
nepoții, strănepoții, stră-strănepoții
Cu toții!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

Mă tânguie
Galbenul aprins de făclie al florii soarelui
Dintr-o mie de culori,
Splendori,
Mă surprinde
Și omblilicul ei negru, tuciuriu
Mare și viu
Ce mă știe și-l știu.
Mă miră
Întoarcerea ei după iubire
Sufletul plecat în asfințit,
Liniștea somnului ce o să vină.
Mă hrănește
Rodul ei de semințe
Albe, dulci, anorexice ființe,
Cu chipuri de sfinți.
Dar mai ales
Mă bucură
Tainicul zilei în care mă scald
Privind-o cu calm,
De-ar putea ochii mei să oprească secera toamnei lucioase,
Care pârguie în oase,
Seceta iernii,
Stolurile
De ciori,
De corbi,
Și de orbi!
De-ar putea,
De-ar iubi, inima mea
Iar în vară, pe drumuri călătoare până ar poposi cu tine,
Semănător de flori
De galben
De culori…