Iar cine știe să audă cum strigă pământul din care se înalță tulbure macii
Și vântul cum șuieră în surdină
În înaltul de puf al cerului
Învață și ține minte pentru totdeauna
Iubirea.
Și cine e surd la trudeala țărânii
La lupta ei de a nu ascunde cenușa
Izvorâtă din tainicele inimi și oase
Mai are multe de auzit și răzbate
E o lume atât de departe
Și minunile ni se arată mereu
Sibilinica și aspra lumină
Să o purtăm și să ne fie pază.
Nu știu care din noi va pleca primul
Sau vom pătrunde în lumea cealaltă împreună aşa cum ne ducem în vacanțe.
De data aceasta ne vom lua doar bilet dus, e și mai ieftin,
Vom avea locurile unul lângă altul,
Nu vom avea valize sau cufere sau poşete sau rucsacuri
În care mai tot timpul înghesuim medicamente pt răul de mare, de înălțime, pentru hipertensiune sau colici,
Calmante și antiinflamatoare.
Eu întotdeauna îmi pun musai o carte
De parcă aș mai citi acolo!
Dar mai ştii?!
Poate acolo voi
găsi toate cărțile din lume
Şi voi găsi toate secundele în care puteam să fiu fericită
Dar m-am agățat de prea puține iubiri.
Ce faci aici în iarnă?
Boii stau lângă inima ta,
Ochii lor umezi poartă lacrimi după iarba de acasă,
Mieii, stau tăcuți
Niciodată nu vor rosti cuvinte,
Ştiu că vor fi duși la tăiere,
Cuminți îşi coboară privirea fierbinte…
Măcar dacă ar ninge!
Să acopere greșelile străbunilor noștri
Care au uitat să îşi mai ceară iertare de la părinți, de la fii şi fiice
Şi au lăsat sângele să curgă mai departe
Să facă parte din zilele noastre
Și odată cu el au rămas și greșelile…
Voi face același repetiții mereu
Chiar dacă mă închin în altar și încerc să-ți cânt colindul de Crăciun
Pentru că vocea mea nu s-a făcut încă auzită din pântecul mamei
Şi totuși Tu ești aici în iarnă,
Uneori semeni atât de mult cu boii, cu mieii și asinii, cu mierlele și cu vulturii,
Te asemeni în dragoste.
Și eu parcă, încerc să-ți semăn puțin
Mă strădui, dar de cele mai multe ori nu-mi iese
Cum de altfel era de așteptat,
Dar știu că Tu nu mă vei lăsa niciodată pradă tristeții,
Iar eu cred atât de mult asta, încât ți-am pregătit ieslea și în ea am pus viața mea.
Şi ninge și îngerii mei cântă colindul cel alb,
Cel luminat, colindul de nuntă și de iernat,
Cel tainic și mare și roșu și cald
Și noi toți suntem îngeri deodată pe pământ și-n înalt.
După ce și-a desăvârșit creația Dumnezeu a privit înăuntrul omului nedumirit
Parcă îi lipsește ceva
Îngerii l-au aprobat
Așa este
Îi lipsește inima.
Și atunci înainte de a-și savura cafeaua duminică dimineața a suflat a respirat mirat și atât de minunat cum numai El știe să respire a împrăștiat ceața
Din toamna minunată a noului an de facere
Și-n cele trei ceasuri din cele multe ce aveau să vină de atunci încolo
S-a uitat la cer a privit fulgerul și l-a împlântat sub formă de patru spații realizând un grafitti genial
A trimis mările albastre și a înflorit macii purpurii și arțarii bogați
De-a făcut arterele și limfa și venele dar,
Fiecare înger vroia să-și împrumute codul genetic inimii
Cei galbeni i-au dat din puful păpădiei
Să fie ușoară
Cei gri i-au dat sinapsele
Cei de aramă i-au stabilit impulsurile electrice
Cei mai înalți i-au preconizat ritmul
Sinusal curat netulburat decât de vreme supărare sau iubire
Îngerii roz i-au împrumutat rozul fericirii
Iar pe cei albi i-a trimis să vegheze și să repare să aline durerea și suferința inimii iar ei sunt printre noi și văd cel mai bine pentru că ei au ochi peste tot să poată privi în adâncul celei care ne ține în viață: ochi albaștrii verzi cenușii sau negrii
Sau ochi izvorâți din bruma castanelor
Ei se numesc: ………..
Luca Dan Adina Petru Mirela Simina Horea Mihai Cozma Andrei Maria Ioana Elena Constantin Simona Olga Gabriel Alexandru Ramona Gheorghe Alina Anda Claudia Mihaela Diana Ana Adrian….. și pentru cei care nu știu încă îi găsiți la IBCV Timișoara str.Gheorghe Adam nr.13 A.❤️💙
Ne adunăm iubirile aici în Piața Traian
Și în cinstea lor aprindem lumânări parfumate de la Reminiscent.of
Eu le ador pe cele care miros a gin tonic
Îmi amintesc de vară de vara pustiitoare dinaintea acestei toamne o toamnă care are gust de toamnă autentică
Ție iubitule îți plac cele cu aromă de cafea
Le știi zâmbetul și trezitul în zori lângă mine iubita ta
Să onorăm azi aceste iubiri cu vin cu bere cu cocktailuri cu nume ciudate spumante și amețitoare
Să ne plimbăm unii lângă alții unii cu ceilalți pe pietrele acestea din piață ciugulite de porumbeii psihadelici și gri
Să ne teșim tălpile pe ele
Să fim cât mai vii
Să-i aducem aminte pe cei care la rândul lor au au aparținut acestui loc și poate cu puțin noroc le vom simți prezența le vom continua iubirea
Și vom posta pe insta sau pe alte pagini de socializare imagini ale iubirii cu noi cu ei sau cu alții care vor veni în Piața Traian.
Tu auzi cum urlă epiderma mea jupuită de soarele din mai
Ce mai stai?
Nu există o prioritate în eterna ta etate
Mai mare decât aceea de a o săruta
Mi se zbârcește pielea sub ploaia sărutului tău
De-ar dura acesta o eternitate
Dar tu îmi șoptești: asta nu se poate
Nu am cum să te sărut mereu
Trebuie să merg zilnic la job
Nu am timp să mă joc
Cu trupul tău
Trebuie să tund iarba cea verde și crudă
Să schimb prizele arse de trudă
Să programez vacanțe și verificări la centrala de gaz
Știu iubita mea tu mereu arzi?!
Se apropie vara roșie galbenă grea
Cu miros și gust de in subțire și alb de pepene dulce și cald
Cu auz și strigăt de ocean
Cu mers furișat pe maidan
Cu urme de scoici de stele și munți
Și-o să te iubesc mult
N-o să mă satur de tine
N-o să-mi ajungi
Voi fi mereu însetat și flămând
Te voi săruta pătimaș oriunde oricând.
O să aranjez doar un colț al nostru iubitule în lumea aceasta
Nu, nu lângă pereții casei noastre
Ei nu ne mai aparțin vor rămâne copiiilor noștri
Acel colț va fi un solz de cer sau un curmal îndrăzneț care se înalță în deșert sau o buză de fântână poleită cu lună
Tu trebuie doar să alegi
Iar eu îl voi împodobi cu strângerile noastre de mână
Ceilalți vor privi și vor rămâne perplecși pentru că acei dintre ei care au iubit și iubesc mult vor recunoaște locul ca fiind al lor!
Când deschid ochii a întrebări dimineața
Tu ești răspunsul pe care-l mângâie luna înainte de a ne spune ,,pe mâine”
Și cotrobăi în mine și caut diacritice neologisme jargoane de genul ce mi-aș băga… și nu găsesc decât un singur semn
Punctul îndrăzneț care pune capăt vorbirii…
Tu îți rezemi mâinile pe inima mea mea și-mi arăți
Că indiferent câte rotații ar avea pământul
Vei îmbătrâni alături de mine
Punct!
Și apare dintr-odată o nouă zi
Nespus de minunată
Caldă și afemeiată de parcă noi nu am mai fi.
Eu nu plâng în fiecare zi
De aceea mâna mea stângă e oloagă
Nu mă pot folosi întotdeauna de ea
Uneori când lacrimile coboară din inima mea stângă
Îmi înfig mâna neputincioasă și-i dau din puterea mâinii drepte în tufele de trandafiri
Ca să adun melcii sticloși și livizi
Iar tot uneori mă rănesc în spinii calzi
Și până îmi trec rănile răspund la întrebări de genul:
Nu, nu m-a zgâriat pisica
Am avut doar o cockeriță cu ochi de alună
Nu plâng încă
Nu vă infectez
Sigur în fiecare secundă visez
Altfel nu ar înflori trandafirii…
Doar noi cele care am iubit enorm și încă mai iubim știm că trandafirii înfloresc și pe întuneric
De aceea mă număr printre femeile care iubesc, mereu iubesc
Și adun semințe și rădăcini și păstăi de trandafir și le păstrez pentru timpul când voi fi senilă și voi avea Alzheimer ca tu dragul meu să nu mă uiți!
Lazăr Elena 