De mai!

In lanul de lucernă,

Vaca păștea,

Numai ea, eternă

Mugea

Lucerna înflorea,

Ca o stea liliachie,

Străvezie.

În ea Calea Lactee

Dansa, pustie.

Universul plin de vaci

Plutea

Și maci

Și raci

Împleteau nocturne

În lume,

Aruncate,

Adunate

În infinitul albastru,

Sihastru,

Al sufletului me

În lanul de lucernă,

Greierii coseau simfonii,

Vii,

Negrii și amari,

Călători printre nori,

Adunau tijele mov,

Tijele roz,

De lucernă.

Iar vaca, eternă

Mugea

Și eu și ea,

Știam că lumea mergea,

Tăcută, vuind,

Strigând și asurzind,

Mută,

Pe drumuri lungi,

Și întortocheate,

Alese și înfundate,

Căutând înțelesuri

Și taine și enigme

Și nimeni nu se oprea să privească

Lucerna ce înflorea,

Liliachie ca o stea…

Copilul meu plecat la soare

Cu bucuria unui înger

De a cunoaște nesfârșirea mării ce cuprinde

Și zi și noapte

Noapte și zi.

Ai sărutat cumva nisipul

Ți-ai pus tu palmele căuș

Și ai cuprins cu îmbrățișare

Albastrul pur al țărmului de mare?

Și pescărușilor cu zâmbet

Și cu iubire le-ai întors

Zborul plutit deasupra serii

Zbor lin și calm de alb răpus?

Și să șoptești, să strigi

Să înnoți și să dansezi

Și să înveți din toată întinderea de pustă

A verii lungi ce o visezi!

Și să te-nchini în taina ei

Să nu se supere, ea, vara

Și în anii în care ai să crești

Să te primească ca un dar

Etern și lung să o privești!

Eternă marea!

De azi

Când timpul stă în loc și ai chef mereu de joacă

Când m-am născut

Se secera orzul,

Pe câmpie, se scuturau macii

Și ortacii se adunau prin vie.

Zmeura da să se coacă,

La biserică, copiii băteau în toacă

Iar mama sta și plângea,

Eram ultimul copil

Ce ieșea din ea!

Sora mea mare tăia găina

De parcă pe ea 

Săracă căzuse vina,

Că mama plecase in grabă

Uitând de sfadă

De sfaturi și iubire.

Iar, tata, pe gânduri era

Visa

Că-n noaptea de luni spre marți,

O fetiță mai avea 

Plăpândă, firavă și neagră

Dar ea avea să-i fie cea mai dragă.

Și când botezul mi l-a dat,

Părea că-i vreme de Ignat

Cu mese întinse și plăcinte,

Cu fețe albe, dragi și stinse, 

Cu flori pe brațe și-n pridvor

Cu voioșie și cu dor

Și cu sfințita taină a cununiei,

Era senin, era frumos,

Era și cald era și un rost,

Era și grabă și belșug, 

În ziua când eu m-am născut.

Era și somn, erau și griji,

Dar despre astea nu v-am scris

Că-n ceasul sfânt de miazăzi,

Am fost în casă patru copii.

Și mai târziu în miazănoapte,

Doi au plecat cât mai departe,

Și doi au stat de-au privegheat

Părinții de i-am îngropat.

Când m-am născut

Se secera orzul

Pe câmpie, se scuturau macii

Și ortacii se adunau în vie

Iar eu sunt vie,

Și vă aduc în dar, totul!