Ar încăpea casa mea într-o frunză
De ambrozie de salvie sau măr
I-aș întinde și încârlionța ferestrele prin al meu păr
Și ochii i-aș ține deschiși într-un vis
Ca tu trecătorule să-i citești și să-mi atingi inima
Tămâiată a nu știu câta oară
În vară și unsă cu mir într-un suspin și o bătaie de toamnă.
Ar încăpea casa mea într-o frunză bălaie
Și-ar cuprinde cartierul și strada orașul meu cu clădirile căzute și uitate de ploaie
În soare le-ar cuprinde și le-ar atinge cu dor și iubire
De frunze
De frunze.