Launmomentdat 2

Poate ne vom scrie într-o zi bilețele pe petece de hârtie reciclată
Cu început de : Bună! Azi nu ești supărată?!
Sau: A fost odată o preaminunată fată care visa…
Ce visa? Numai și numai ea știa!
Poate launmomentdat în parc am stat noi toți visând pe o bancă
Netemându-ne de hoți criminali sau prostituate uitate ascunse printre castani
Printre ani, beți, morți de beți
De la atâta bere artizanală limonadă cu lămâie și mentă făcută în casă
Cu gust de vierme verde de iunie de mătase,
Dansând bizar haotic și amar prin viața noastră
Așteptând alt an un alt launmomentdat
O altă Alma Negra live band sau Hiroko Hacci
Să-mi desfaci (cracii )
Să mă miroși de flori
De crinii portocalii cu tijele înalte și petale cu pistrui
Să-mi lași în palmă când mă întinzi prin iarba călcată în ritmuri nebune
Bilețele de hârtie reciclată pe care vei scrie:
Ai fost a mea acum
Vei fi și mâine?
Nu știu! Îngerul meu îți va spune la un moment dat!
Eu știu că nu am fost și nu voi fi a nimănui sau am uitat?!…

Parcul Poporului sau Parcul Regina Maria Timișoara 10.06.2023

Amintiri de vară

,,Launmomentdat în parc”
Am țipat
Așa ca o hienă
Lovită de migrenă
Care a uitat să-și ieie tadorul
Și o chinuie dorul
Printre castanii loviți de furtunile din verile trecute,
Hortensiile plantate de mult și acum ponosite,
Doar câteva tije înflorite mai păstrează albul imaculat al dimineții de vară,
Pufoșenii de câini tineri și bătrâni aleargă dorind atât de mult să cuprindă din viață
Și ei hiene mai mici, cu zâmbet pe fețe cu sclipici
Mă înec într-o înghițitură de bere artizanală
Visând la tine,
Sufletul meu se îneacă și el pe acorduri de rock, disco, funny, reggae,pop,
E un amalgam cu nuanțe de bleu,orange, roz și lila,
Parcă mi-aș spune pa,
Dar e atât de frumos
Și mă-ntind pe jos
Pe iarba strivită de pantofi și șlapi,
Teniși,adidași
Mărimi cuprinse între 20 și 45
Și știu că mă atingi
Și știu că te ating
,,Launmomentdat în parc!”

Timișoara Parcul Poporului 10.06.2022 (Launmomentdat în parc)