Există în viața mea mai mulți bărbați
Unul dintre ei este tatăl meu
Ceilalți s-au îndrăgostit de mine în timp m-au uitat au rămas sau au plecat pur și simplu
Tata însă era mereu îndrăgostit
Din prima suflare a mea de ultimul copil al lui până s-a dus într-un vis.
Își așeza iubirea în seară
Și o ținea atât de strâns
Încât și lunei îi era teamă să mă atingă cu un sărut
Tăcea mereu așa era tata
Tăcut și stins
Stins și tăcut
În toate verile cu iarbă verde
În focul alb al iernii ce-a trecut
Nu mi-a răstit în toată viața o vorbă crudă nu m-a ocărât
Dar nici nu m-a ținut în brațe
Căci nu știa nici nu a știut
Dar eu vedeam cum mă privește
În fiecare zi și noapte
În început
Și m-a privit cu aceeași dragoste în toamna în care s-a sfârșit și a durut
Atât de adâncă mi-a lăsat durerea
Că nu o pot da nimănui
Și doar un plâns de nicăierea
Mi-a mai trimis de acolo unde îi
Iar eu atât de multe i-aș mai spune
Atât de mult aș mai vorbi
Despre verile cu iarba verde
Și toamna care va veni
nu am găsit în locurile care am fost și am strigat și am râs și plâns
Un alt bărbat care să mă privească atât de mult ca el
Căci tații noștri toți s-au stins!

