Sunt atât de epuizată astăzi Dragostea m-a obosit Și acum stau întinsă peste tine lenevind la lenevit Inima îmi bate puternic 180 de bătăi pe minut de parcă aș fi alergat 100 de metri și aș fi stabilit un nou record în iubit Sufletul meu Când iubești să știi și tu Inima se oprește Ca să facă loc celuilalt… Se oprește de tot? Nu doar atât câteva secunde Viața mea aerul meu emisfera mea nordică Atlantida mea redescoperită ai suficient spațiu sau mă mai asistolez puțin puțin puțin…. ……..și îngerul meu se stinge deplin?!
Dragostea mea poate nu este a mea Poate uneori am împrumutat-o Sau am citit despre ea într-o carte Demult într-o sală de bibliotecă municipală cu lumina minusculă Și miros de muscă sau de…sculă Dragostea mea pe care o caut printre nopțile petrecute cu tine În care stau lipită de sternul tău ce se îmbracă de acum cu fire albe Dragostea mea știu că o găsesc tot negăsită Când îmi pun cana pe tăvița aparatului de cafea Și ascult încântată zgomotul acela știți voi când boabele maro negre sau verzi eco bio Brazilia Blue Diamond Lavazza Super Crema sau Davidoff Offff! Rășnitul acela de la ora cinci Când nu îl mai vreau Și aștept și-ți spun stau Stau lângă tine nu mai plec nicăieri Și știu că astfel am gândit și ieri și alaltăieri Și nu am putut rămâne De aceea dragostea mea poate nu este a mea Poate doar uneori când suntem mereu mână în mână Și în palma mea îți strecori inima…inima ta!
Când Dumnezeu a izgonit-o pe Eva din rai A trimis-o în mare așa, cu o palmă grea pe spinare A cocoșat-o puțin, poate i-a rupt și coccisul prea plin Și i-a zis supărat că l-a întrerupt din cântat, La nai. Habar nu ai Evo ce pierzi, Ai să faci puzderie de copii, ai să speli cămăși mii, Ai să asculți plânsete și înjurături de bețivi, Ai să dai cu aspiratorul prin lume, Nu era mai bine să porți un singur nume, să privești florile și să te afunzi în nori, Să mângâi frunzele de lotus și să le pictezi în mii de culori? Nu Dumnezeul meu, nu știu să ascult,nu sunt supusă, nu sunt smerită, nu sunt troglodită Și nu am nimic de ascuns Îmi place să mă plimb prin Galeriile Lafayette să cumpăr kg. de haine,să mă descrie Nichita Stănescu în felul lui de poet, să creez drame Femeie cu părul lung de stea Ce calci subțire pe inima mea Femeie soldat rănit Femeie cal Femeie înger ce nu ai habar Cât de tare m-ai răscolit și nu m-am oprit din iubit Iubitul de tine Arhangheli coboară Cei trei când te văd Mă doare coborârea lor Te aștept și-n timpul în care aștept îmi bat în tâmple păgânii cuiele grele tată unde eșți mama mă plânge Mă urc pân’ la stele Și ai să mă învii și ai să mă vii Când ai să vii?! Când ai să-mi vii?!
O! îngerul meu și câte zile s-au scurs Iar eu ca o Evă dar o Evă închipuită superbă blondă cu părul încurcându-se între picioare răsfirat în partea de sus deasupra simfizei pubiene Am iubit uneori frumos ca și cum îngerii din rai ar fi cântat psalmi Și Dumnezeu i-ar fi acompaniat din nai Așa ca un mare șef de orchestră I-a împărțit pe voci Pe cei castrați sau frați frați de sânge i-a făcut soprane iar pe cei cu laringele gâtuit sau cu traheostome i-a făcut basiști și i-a pus pe rândul din urmă căci erau cei mai triști Pe cei bețivi și drogați i-a pus mai in spate ei erau pe post de mezzosoprane Și din când în când repetau un refren În rest visau cu ochii mari și se holbau la mine și mi-era o rușine Și hotăram să țin post Să nu mă mai iubesc cu tine Să mănânc roșii și castraveți sau pâine cu margarină și miere de albine Iar uneori erau zile când nu iubeam deloc Și Dumnezeu îmi trimitea câte un tenor Un înger gras ce lua tablete pentru colesterol Iar eu în loc să-i ascult aria măiastră Îl trimiteam să-și facă coronografia Să văd cât mai are să trăiască Of îngere uneori mi-e ușor să iubesc alteori capul și sufletul mi-e atât de gol Sunt zile și zile Și cum să mai iubești? E totul pe lumea aceasta întors cu susul în jos Dar cine cine oare ar mai putea iubi? Iar eu nu sunt o Evă ce te-ndeamnă să cazi în păcat Mă pricepeam la asta în tinerețe Parcă aș sta acum în genunchi cu capul plecat Și aș depune jurământul cistercian Măcar o dată pe an! Dar nu pot nu pot!!! iubirea mă poartă cu ea E imensă întinsă intensă ca marea… Marea Neagră a mea!
Marea Neagră 19.08.2023 ( fotografie realizată de Erika Jurca)
Dumnezeu nu a uitat înainte de primul păcat într-un final de geneză să te contureze pe tine să -ți prindă imaginea într-un tablou alb negru pe un panou indicator în pioneze Iar noi muritorii să ne holbăm ochii așa ca într-un căscat Să ne mirăm tare tare și să exclamăm lung afirmativ Om mare om mare! Uite se plimbă și acum pe-un motor Și visează unghiuri perfecte cercuri perfecte de soare de stele de nori De inimi adormite trezite în dimineți…iar Dumnezeu savurându-și cafeaua espresso și ascultând muzică punk văzându-ne pe noi ce mult te iubim nu a uitat într-un final de geneză să pună șapte vieți în tine Și ne-a întrebat:E bine? E bine? Maestre,îți mulțumim, E foarte bine!
Tu ce mai faci? Noi cei pe care i-ai lăsat atunci mai tineri mai triști Ne-am pierdut soți mame Ne-am înscris copiii la licee facultăți masterate Am făcut vorba aceea de toate Poate dacă trăiai ai fi făcut și tu la fel Altminterea tot vorba aceea acolo unde ești nu te mai preocupă astfel de povești Cred că ești într-o leneveală continuă Privești edenul la răsărit la apus sau poate acolo e o continuă lumină asemănătoare aureolei Și voi cei de acolo purtați cercuri albe de stele Iar îngerii își împodobesc aripile cu flori în mii de culori Eu am avut un an fatidic de uitat de pitit în gaura neagră a creierului meu Am înlemnit de durere mi-a fost greu Dar tu nu erai să stai de vorbă cu mine să-mi spui : Trece Pe naiba greu…trece poate doar atunci când voi adormi și eu Eu…aștept să mă pensionez Până atunci caut mereu iubirea să iubesc Așa cum ai căutat-o și tu și cum o mai caută și alții care nu recunosc așa ca noi Sau poate mă apuc de pescuit nu am încercat niciodată Și promit că am să prind peștișorul de aur Și știi trebuie să îți îndeplinească trei dorințe Iar una dintre ele ar fi să ni te reîntorci din lumea cealaltă Pentru că ne e dor de tine tare dor Și nu se cuvine…de dor Să mori să nu mori!
Dar eu pe cine aștept în orașul meu Noaptea coboară de pe crengile copacilor tăiați din Parcul Libertății Uitați ca și noi cei tineri care am fost cândva Pietre ciudate cu miros de alte vieți venite din alte veri din alte seri Stau cuibărite într-o geometrie perfectă pe care au așezat un tramvai Ne prindem de mâini și mergem pe șinele imaginare ale fiecăruia din noi Coborâm în stațiile care ne plac cel mai mult Sau dacă nu vrem putem rămâne aici în Unirii Să bem o bere rece sau o cafea decofeinizată cu gust de trup de fată bronzată sau chiar putem să nu facem nimic Să stăm doar îmbrățișați eu sprijinindu-mă în tăietura adâncă a claviculei tale Și să visăm să visăm la copacii tăiați uitați când noaptea coboară Nopți după nopți Ani după ani așteptând Ascultând gândurile venite din inimile orașului meu !
Și ne-am pus două stele pe ochi Eu steaua Eta Carinae Să luminez mai cu foc Și ne-am pus două scoici albe pe urechea dreaptă Tu să mă auzi mai bine Când șoptesc multe vorbe de femeie gândindu-mă la tine Și ne-am pus mănunchi de spice galbene grele pe mâini Așa ca niște bătrâni gata să fie incinerați Dar pentru asta ar trebui să devenim unul față de altul străini Sau să fim lepădați Într-un azil cu nume de casă de pompe funebre cu niște titluri de poeme ,,Duios Anastasia trecea” Dar e nuvelă iubito Știu dar mă făceam că nu știam Mi-am pus numele meu pe inima ta Iar tu la fel ai făcut Așa ca un inel de tinichea Demult tare demult Să știu că mă iubești Și am știut că e destul deocamdată Că nu mai e nevoie de altceva Că ești pentru mine jumătatea jumătate dintr-un întreg incomplet Și eu, și eu sunt pentru totdeauna a ta!
V-aș putea cuvânta de dimineață scurt ca o rugăciune despre mersul meu săptămânal la piață Despre privirile obosite de timp ale bătrânelor care vând smochine priviri care le port deja în mine V-aș putea spune despre salcâmii cu gust de dulceață pe care i-am găsit și care m-au sprijinit de aproape 30 de ani pe strada din cartierul meu părăsit de evrei cu amestec ciudat de viață V-aș putea spune dar câte v-aș putea spune despre câte se întâmplă în lume dar îngerul meu se tânguie și-și smulge una câte una pe rând penele și-mi strigă isteric că nu e știrist și nici angajat la National World sau Travel Channel să facă documentare despre asta se ocupă alții de exemplu Mihaela Noroc Îți place e cea mai tare umblă peste tot Cum de nu te-a descoperit încă pe tine? Ce să descopere îngere? Frumusețea, iubirea, mai ales iubirea V-aș putea spune despre iubire Dar încă o mai caut încă o mai cer și încă mai zbier V-aș putea spune…dar ar trebui mai întâi să ascult Să ciulesc urechile ca o fiară ce vânează sau se ascunde de prădători și sigur Ar trebui să vă aud!
Eram amândoi eu și îngerul întinși pe nisipul fierbinte și albastru de august Șifonat din când în când de luna roșie ivită dintr-o aripă a unei păsări însetate izgonite din rai Stai lângă mine stai Lună ce în curând te vei face albastră Albastră de august și tu Poate vom privi spre cer tu lună cu ochii mai mari decât ai mei Vom privi cu patru ochi ai mei mai miopi Și vom zări poate o fereastră să putem trimite pasărea înapoi Nu se vede nimic îmi șoptește îngerul întinzându-și loțiunea de plajă cu factor 50 De aceea trebuie să te pocăiești să faci cât mai multe fapte bune în lume Numai așa vei putea duce pasărea cu tine Dar tu îngere nu poți? Eu nu am grijă de păsări Și atunci cine?
Lazăr Elena 