Și știam că iubirea e acolo
Și eu stăteam în genunchi
Și murmuram :Tatăl nostru care ești în ceruri vreau să mă îndrăgostesc iar îngerul meu auzindu-mă
își dădea ochii peste cap
Dar nu vroia să îmi întrerupă rugăciunea (măcar stă în genunchi de data asta de cele mai multe se îngână în gând când merge pe stradă și privește izbucnirea de flori ca un rai a copacilor)
Cum să îi spun că ea mereu este îndrăgostită!
Tatăl nostru mai dăm dragoste nebună aprinsă tânără
Dragoste ascultătoare tainică
Dă-mi numai să-mi dai!
Dar ți-am dat ajunge! mai au nevoie și alții
Tu povestește despre ea
Cum e să te trezești dimineața și iubitul tău se apleacă și-ți mângâie părul ciufulit
Cum seara îți pune în palme lalele roșii de spaime și noaptea mereu te-nvăluie cu căldura trupului său
Tu doar spune
Cum iarna se năruie toată acum de focul sărutului pe spate
Și primăvara se vâră în tine grăbită asemenea unui amant de teamă să nu te mai găsească lângă el atunci când fugi și cauți altceva
Tu spune rugă de mulțumire și atât, pentru dragoste,
Restul e poezie!

Nu am cum să te mai caut în această vreme tulbure
În care se pierd atâtea iubiri
În care mor oameni care nu au învățat să trăiască
În care unii dintre noi țin un post aspru hrănindu-se doar cu semințe și ierburi și stârvuri de animale neputincioase asemenea păsărilor din înaltul cerului
Dar n-au învățat încă să zboare
Și asemenea lor renunț și eu să mai iau lecții despre înălțare și nu te mai caut pentru că tu dragul meu ai rămas arestat în închisoarea trecutului
Nu te poți elibera încă ești prins în iubire și refuzi categoric să o pierzi
Și atunci în timp ce noi nezburătoarele pornim în ultima migrație spre poli
Tu scrii poezie
Pentru că numai astfel te poți elibera!