Nu mai pot să fiu subțire ca o trestie,
Pielea mi se încrețește acum ca o varză arsă de soare,
Parcă și la subțiori mi se strecoară acreala
Și atârnă ca niște sfori
Pe care se încolăcesc ca funiile de ceapă, ciori.
Nu mai pot ține nici diete,
Mi se încleștează buzele la vederea apei plate cu lămâie,
Parcă atunci când o beau mă asemăn cu tabloul atârnat pe peretele din sufragerie ce înfățișează o plăpândă momâie legată de pat,
Parcă aș speria uneori iubirea
Cu sânii mei întinși de alăptat.
Îmi ceri să fiu frumoasă,
Aș vrea să fiu frumoasă,
Tânără și diezmierdată
Cu fața albă ca de lapte, cu oase tari de fată.
Dar frumusețea s-a ascuns în mine, în inima mea
Am transpus-o în cele două embrioane prinse în viață din viața mea,
Frumusețea nu poate acum fi costelivă și îngustă ca o saltea
De yoga pe care te întinzi să meditezi,
Învață să mă iubești așa cum sunt,
Revărsată și grea,
Veche și dulce metamorfoză, într-o zi s-ar putea să devin translucidă în eden tuberoză, roză și m-ai căuta pe pământ printre cei grași și vii,

Eu nu aș mai fi!