Acum mă pot bucura de trandafirii mei galbeni
Dar cum poate fi bucuria mea galbenă de miere atât de mare
Și parfumată?
Poate că acum trandafirii mei au un alt miros de zile noi
Și eu am alt miros…
Să ardem tămâie mi-ai zis
Pentru a sfinți frumusețea trandafirilor și a ta!
Bucură-te îți spun eu încă de mine
Până nu voi pleca!
Dacă pleci tu cine va mai uda trandafirii cine le va îndepărta frunzele cu pete maronii
Și-i va stropi cu mospilan sau infuzie de scorțișoară să nu-i macine bolile verzi și maro și roz
O altă femeie!
O altă femeie…
O cunosc?
Nu știu ți-am răspuns
Și mi-am înfipt mâinile în ghimpi și fața mi-am îngropat-o în petalele moi
De aur de soare de albine de ploi
Nu știu cine te va mai iubi
Așa cum te iubesc eu
Nu știu …

Mai e luna în care m-am aruncat în lume nepricepând nici acum ce fac eu în această lume.
Mai privește cum luna se face dolofană în eclipsa ei
Acoperită de nori roșii de fum
Parcă ar fi vălătucii ieșiți din plămânii mei prea plini de țigară!
Mai în care se deschid roze cu gust de iubire
Atât de puțin înfloresc!
Mai spune-mi că rămâi lângă mine
Că mă mai vrei
Că mă iei…
Mai în care coapsele mele se dezgolesc de plăceri
În aceeași poziție în care mama stătea și parcă mă năștea din nou ieri
Aceeși lună și totuși alta îmi stă pironită pe cer
Mi-ar place s-o ating s-o strâng în pumni măcar o dată și să o răsfir asemenea nisipului alb printre degete puțin câte puțin
Dar pleacă în zorii buclați de ceața cea caldă
Spunându-mi mâine voi fi din nou sau poate tu vei găsi ceea ce cauți atât de mult în această lume și nu mă vei mai privi…
Mai e luna în care mă vei iubi…
Tu și luna într-una!

Dă-mi Doamne tăria pietrelor din mare
Doar pescărușii grași și guralivi
Să-mi mângâie capul cioplit de gânduri boltit
Dă-mi Doamne albul nisipului fin în zile
Să mă răsfir
Să mă spele apele reci
Algele să-mi ciugulească arterele verzi
Dă Doamne ca trupul meu să aibă miros de briză sărată
Puternică caldă curată
Dă-mi Doamne să port in loc de inimă far
Ce luminează în noapte
Visele tulburi visele limpezi
Visele lungi
Visele toate
În care ajung
Cei rătăciți și obosiți de căutare
Dă-mi Doamne iubire tăcere răbdare…dă-mi ca să dau!

Visul oricărei păsări migratoare este să se întoarcă acasă
Dar tu nu te mai întorci acasă
Ți-ai construit acolo cuibul
Iar puiul tău a învățat acolo să zboare
Intenționat într-un târziu îți vei frânge aripile ca să rămâi acolo
Și ciocul ți-l vei pune printre pietricele și florile de cireș roz și albe
Doar ochii tăi vor citi mereu poezii scrise în limba maternă
Și nu-și vor dezlipi retina de dorul pe care-l porți în tine
Noi celelalte păsări rămase să visăm aici te mai așteptăm să vii
Și în zborul nostru ne străduim să-ți aducem firele verzi de iarbă cu mirosul de acasă
Norii calzi de ploaie spini de arici
Și roze roșii de sânge
Ochii tăi nu vor plânge
Inima ta va cuprinde bucuria cu care mereu ne vom întâlni
Oriunde vei fi
Oriunde vom fi
Știu că ne gândim una la cealaltă chiar dacă în timp ne-am vorbit prea puțin
Pentru că nu aveam nevoie de cuvinte
Eram și suntem prea îndrăgostite de tot ce e frumos și cântă în note pe care doar noi le auzim doar noi le știm și le putem păstra vii și sfinte!