Și…

Și când îmi scufund sufletul în Atlantic
În refluxul în care își scaldă vulcanii iubirea
Și trupul mi-l strânge puternic așa ca o strângere de bărbat tânăr care știe ce vrea
Când inima mea rostește un singur,
un singur nume
Și măslinul adus de acasă se răsfrânge în noapte
Și tu mi te strecori în spate
Lipindu-te de mine ca o pisică albă și grea
Și când îmi intri în creier în ochi în pancreas și în splină
Și ziua de mâine e atât de departe
Și luna ne cuprinde senină
Și vântul ne prinde în rozul și albastrul răsfrânt peste cer
Mă aștern în cuvântul rămas cel din urmă
Și tac
Și visez
Și nu te mai chem
Și nu te mai strig
Și nu te mai știu
Și noi și doar o secundă rămânem agățați în timpul de ieri

Mirador del Rio Lanzarote 12.09.2023