Dacă ar veni străinii să bată în pereții inimii mele așa cum bat în pereții casei fără rost, aiurea,
Le-aș deschide și ar rămâne uimiți de zgomotul furtunii de acolo
Pentru că nu e liniște în inima mea
Se succed ritmuri între viață și moarte
Între spaimă și speranță
Între iubire și neadevăr
Între pierdere și regăsire…
Și sunt sigură că niciodată nu ar mai atinge un zid care nu este al lor
Și nici nu m-ar invidia pentru pietre,
Ar pleca capul în semn de….
Da, e un om sau o pasăre, nu are importanță, să ne ținem de mână când trecem pe stradă!