57
Nu-i număr îi ascult îi las să-mi cânte în oase ca o pasăre rătăcită și rară
Încă respir cu poftă și sorb aerul ca și cum aerul ar fi un sărut furat de la o secundă care nu mă cunoaște dar mă vrea
Am păcătuit mult și m-am iertat chiar dacă alții nu m-au iertat
Dar am păcătuit cu frumusețea
57
Și nu mai cer nimic
Îmi beau cafeaua fierbinte dimineața devreme și la orice oră vreau eu
Înjur pe stradă la fel ca în tinerețe
Dar de data asta doar dacă mă calcă cineva pe suflet
Port roșu la fel ca-n tinerețe
Dar de data asta zâmbesc mai mult
Am trupul brăzdat de urme pe care doar eu le știu urme lăsate de bocanci pantofi cu toc cui de mângâierile bărbaților pe care nu i-am regretat niciodată cu adevărat pentru că nu au știut că eu sunt îndrăgostită doar de dragoste
Cine m-a iubit știe
La 57 de ani nu mă mai încap poveștile strâmte
Îmi scriu singură finalurile
Dar nu mai mor singură în ele
La 57 de ani nu mai adun oameni ci liniște
Și o împart
doar cu cei care au carnea mea
Cu cei care nu fac zgomot când intră în mine
Și dacă e să fiu singură atunci să fiu doar cu mine pe deplin
Pentru că dintre toate aceasta e vârsta în care în sfârșit mă cred
Și voi cunoaște doar patru mâni care vor arunca țărana într-un final.