Am adunat dar câte am adunat într-un nemărginit oftat
Bucurii lacrimi tristețe frică mai ales frica celor loviți de neiubire bătrânețe
Nu am făcut un bilanț niciodată
M-am străduit să fiu o asistentă cu inima albă
Uneori mă strecuram în moarte de fapt de cele mai multe ori am mers atât de departe
Cuvinte prea multe s-au spus uneori răspicat uneori cu glasul dus într-un ecou pe care doar Dumnezeu l-a visat
Am îmbătrânit puțin în nesomn
Dar va veni și timpul și am să dorm
Și nu am să mai aud alte voci gâtuite de boală de neliniști cumplite sau de sfială
Am să cunosc mai mulți fluturi și nori
Și am să mă ridic în gânduri deasupra tuturor
Am să lenevesc cu o poftă nebună și am să iubesc mai mult în viața din urmă
Căci nu o să mai dau din tăcere din suflet sau minte mângâiere putere rugăminte
Am să adun ce nu am putut aduna și am să dau ce nu am putut da
Am obosit da, puțin, cât să plec
Cât să mă desprind de dureri
Cât să pot zbura mai sus decât ieri
Și am văzut cel mai mult am văzut că viața, e o nenorocită prefăcută ca o ispită și o poți pierde într-o clipă
Iar clipa aceea am strâns-o în mine de la mulți
Cu strigăt cu secunde luate din celulele mele cu neputința sau putința de a fi mai presus
Am văzut și știu că ochii mei ridați și încercănați vă pot spune că viața e frumoasă când cel sau cea sau cei pentru care tremuri că-i pierzi rămân lângă tine.