Și când țin în mâni albul păpădiei bătut de ploaie și rămân
În târziu cu iluzia că am pierdut atâtea în viață,
Cred că nu sunt în lumea aceasta atâtea păpădii ascunse în ceață
Pentru câte nu am cunoscut sau nu am știut sau nu am făcut
Și pentru că deodată mă simt atât de bătrână și istovită,
Las păpădiile pripite, înfipte în iarbă
Și mă vâr în pat și trag plapuma de mătase peste cap
Și încerc să adorm,de m-ar cuprinde un somn în care am parte doar de vise cu zâne și unicorni,
Povești nescrise dar în care totul se termină cu bine
,,și au trăit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” și-am încălecat pe jumătate de lună ca povestea mea să dăinuie, să rămână…sau un alt final cu pantofii de bal.