Nu te rog să aprinzi o lumânare
Nu este frig
Nu este ger
Nici noaptea încețoșată nu se așterne
Nici peste ea șaluri de frunze nu coboară
Nici nu te vreau
Nici nu mă chemi
Tu ține lumânarea-n mână
Ca pe un bun de cel mai bun
N-o să arunce nimeni cu pietre
În urma ta când va fi fum
Căci te vei pierde într-o toamnă
Cu norii grei și albi de pene
De penele rămase-n zborul cocorilor albiți de vreme
O toamnă cum n-a mai fost până acuma
Cu gust de cardamom
Sfâșietor de dulce
Și cu mirosul negru de cireșe
Rămase în suflet de astă vară
Prea coapte prea zemoase și prea plânse
Și tu vei fi ca pelerinul
Ce va străbate doar o piață
Zi după zi și oră după oră din seară până-n dimineață
Dar nu te vei ruga și nici mătănii nu vei înșira în calea ta
Vei arde doar iubire și așteptare doar tu și lumânarea ta
Va arde a dor a vise a chemare
În urmă vor porni și alții
Ținând în mâini doar lumânări
Vor curge toamne după toamne
Și-n aste toamne în piață vor înflori tufe albe și verzi de cardamom cu iz ciudat și înțepător ce-l vom purta de acum-nainte în anii care vor veni în somn în veghe și nesomn.