Nu-ți povestesc despre zilele din februarie
Nici despre iubirea care îmbracă oraşul cu inimioare roșii și trandafirii sângerii
Care par rupți din trupurile noastre
Nici despre păsările grii care își caută perechea și au migrene din cauza hormonilor care le zdruncină trupurile odată cu apropierea primăverii
Vreau să-ți povestesc despre nașterea celei de-a două fiice
Despre neplânsul ei la venirea în lume
Despre cele 1500 grame lipsă pentru a putea fi un copil cu greutatea normală
Despre plămânii ei care nu au crescut încă
Despre îndoială teamă speranță
Despre ghioceii strânși în mâna Ioanei purtați peste ani în suflet ( oare ea mai ține minte acea clipă)
Și toate au prins viață
Cineva de sus din susul văzduhului îmi șoptește
Nu plânge!
O clipă mă gândesc că e tata
Dar nu, nu are cum să fie el( a suduit, nu s-a dus la liturghie, a băut damigene, zeci de damigene de vin roșu…)
Pentru Dumnezeu nu a contat inima lui mare plină de iubire.
Oricum nu are importanță cine plutește deasupra mea și-mi vorbește
Știu doar că Februarie își începe drumul pe pământ
Și au trecut 29 de ani de atunci
Și eu pot în sfârșit să plâng.