Dar nici măcar să nu ne atingem
Mai bine vorbim despre poezie în toamna aceasta
Cum se rup norii albaștri pe fâșie
Și se sfâșie
Și cum cuminți ne pregătim ceaiul alb
Eu îl prefer cu miere de albine și o felie sau două de lămâie
Tu ți-l îndulcești mai tare
Și amândoi ținem atât de strâns cănile fierbinți în mâini
De parcă acum ar veni sfârșitul lumii
Și nu mai avem nimic de făcut
Decât să ne bem cuminți ceaiul alb
Și să ne mai aruncăm câte o privire.
Toamna se scutură de brumă și de frunze în tăcere pe străzi
Oare
Câți oameni mai beau ceai
acum?!