Dacă ne-am vărui amândoi trupurile în galbenul tâmâios al verii
Și sufletul ni le-am umple de sunetul mării
Oare ne-ar mai recunoaște cineva?
Am fi căpițe de carne și oase și sânge și dinte
Uscându-ne în arșiță
Și inima noastră ar ascunde viețuitoare în furtună
Și alge verzi miriapozi căluți cu cozi de scoici și calamari cu ochii mari
Și sticloși
Și pești delfini rechinii tăioși
S-ar mânca între ele viețuitoarele ( așa e firesc) din atriile grele
Dar mai bine să vină meduza să-mi mestece aorta și buza
Decât să respir și să bat în durere
Să vină cosașii și greieri
Să ne adune mâinile în baloturi de paie
Să mă rumege iarna măgarii și boii și țapii decât să-mi curgă lacrimi de ploaie
Până atunci stăm camuflați întinși în lume mirați
Ne iubim din când în când pe răcoare
Și ne adâncim ascultând ținânându-ne-n brațe în mare!