Mi-e foame de vară,
De zilele ei fierbinți de încinsă smoală,
De călcâile mele îngropate în nisip,
De unghiile mele vopsite în albastru de iarbă și alge,
De mugetul mării ascuns în apus,
De șoapta iubirii dusă de vânt,
Departe în toamnă,
Când ora se subție și noaptea pătrunde
În trup, în minte, în casă și în noi,
Și ploaia se încinge, și frunza se stinge,
Buimacă, căzută, năucă prin nori,
Mă vâr supusă în tine, în tihnă,
Și adulmec mirosul tău de arțar,
Picură seva tulpinii tale în mine,
Afară, se frânge ziua în ceață și frig,
Mai stau, mai rămân cu tine un pic,
Să număr păsările rătăcite și zgribulite de pe crengile tale,
Și roșul scoarței ce crește în petale,
În inimi, în îngerii ce-ți dorm pe palme,
Și așteaptă vara să vină înapoi!